Violentul uragan Otis lovește în plin statul mexican Guerrero

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 26-10-2023 04:16

Statul mexican Guerrero a fost lovit puternic de violentul uragan Otis, informează Rador Radio România.

Membrii echipelor de urgenţă încearcă să ajungă în statul mexican Guerrero, care a fost lovit de unul dintre cele mai puternice uragane înregistrate vreodată pe coasta pacifică a ţării.

Oficialii susţin că uraganul Otis a oprit serviciile de comunicaţie în oraşul Acapulco. Drumurile de acces au fost blocate de alunecări de teren.