A fost confirmat încă un caz de infectare cu virusul West Nile

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 26-10-2023 19:01

Prefectura a anunţat că a fost confirmat încă un caz de meningită cauzată de virusul West Nile în judeţ, la un bărbat de 39 de ani din municipiul Brăila, numărul pacienţilor crescând astfel la opt.

"Direcţia de Sănătate Publică Brăila a informat Instituţia Prefectului Judeţul Brăila cu privire la confirmarea unui caz de meningită cu virus West-Nile la o persoană cu domiciliul în municipiul Brăila. Este vorba despre T.D., în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în municipiul Brăila, internat în data de 01.10.2023, pe Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic de Urgenţă Brăila, cu febră, cefalee, mialgii, vomă, fiind suspect de Meningită cu LCR clar, cu o formă medie de boală, cu evoluţie favorabilă, externat în data de 11.10.2023", se arată într-un comunicat de presă remis joi de Prefectura Brăila, conform Agerpres.

În evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică Brăila sunt înregistrate opt cazuri de meningită cu virus West-Nile, confirmate pe teritoriul judeţului în perioada de supraveghere 5 iunie - 31 octombrie.