Netanyahu anunță că trupele israeliene încă se pregătesc pentru invazia terestră completă în Gaza

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 27-10-2023 04:40

Armata israeliană a continuat ieri incursiunile terestre în Gaza. Premierul Benjamin Netanyahu a spus că trupele țării încă se pregătesc pentru invazia terestră completă, amânată, între altele și la solicitarea expresă a Pentagonului, care a cerut timp pentru amplasarea bateriilor sale de rachete Patriot în câteva baze medicale din Orientul Mijlociu, scrie Rador Radio România.

Potrivit CNN, ieri, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a anunțat că aproximativ 900 de militari americani au fost detașați sau sunt în curs de detașare în Orientul Mijlociu pentru a întări forța de protecție a Statelor Unite în regiune Ministrul israelian al apărării a declarat că Israelul nu are niciun interes să intre în război cu vreun alt inamic în afară de Hamas, iar invazia terestră în Gaza va avea loc atunci când vor fi condițiile potrivite.

Aseară, familiile ostaticilor reținuți în Fâșia Gaza de militanți ai Hamas au avertizat guvernul că au ajuns la capătul răbdării și cer să fie primite de reprezentanți ai cabinetului de la Tel Aviv, scrie France Presse.