VIDEO | Au murit arși de vii - Zeci de morți într-un accident în lanț pe autostradă, în apropiere de Cairo

Autor: F. P.
Publicat: 28-10-2023 14:35

Cel puţin 35 de persoane au murit, iar alte 53 au fost rănite sâmbătă, într-un accident în lanţ pe un drum care asigură o legătură între Cairo şi Alexandria, în zona nordică de coastă a Egiptului, potrivit presei de stat, relatează AFP și news.ro.

Accidentul s-a soldat cu ”35 de morţi, dintre care cel puţin 18 au fost carbonizaţi”, scrie cotidianul Al-Ahram, care publică o listă cu numele a ”cel puţin 53 de răniţi”.

Accidentele rutiere sunt foarte frecvente în Egipt, unde drumurile sunt adesea prost întreţinute, iar Codul Rustier este puţin respectat.

Imagini postate pe reţele de socializare surprind un TIR răsturnat de-a curmezişul drumului rapid, al cărui astfalt a fost parţial ars.

Mai departe, cel puţin un autobuz şi un minibuz sunt surprinse în mare parte carbonizate, la fel ca numeroase maşini, unele încă în flăcări.

În jur cozi de maşini aşteptau, în ţipetele mulţimii, într-un nor dens de fum negru.

Oficial, aproximativ 7.000 de oameni au fost ucişi în accidente rutiere în 2021, în cea mai populată ţară din lumea arabă, cu 105 milioane de locuitori.

v