Ferrari în pole position în Marele Premiu din Mexic, din etapa a 19-a a Campionatului Mondial de Formula 1

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 29-10-2023 08:06

Charles Leclerc (Ferrari) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu din Mexic, a 19-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Pentru Leclerc va fi al patrulea pole position din acest sezon.

Al doilea în calificări s-a clasat colegul său de la Ferrari, Carlos Sainz.

Pe trei a terminat campionul mondial Max Verstappen, pe patru Daniel Ricciardo, pe cinci Sergio Perez, pe şase Lewis Hamilton, pe şapte Oscar Piastri, pe opt George Russell, pe nouă Valtteri Bottas şi pe zece Zhou Guanyu.

Locul patru reuşit de Ricciardo este cel mai bun al AlphaTauri după Qatar 2021 şi al pilotului australian după Belgia 2021.

Cursa este programată la ora 22.00.