Ultimă oră – Lider Hamas: 'China vrea să desfăşoare un atac asemănător celui Hamas de la 7 octombrie în Taiwan' (VIDEO)

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 29-10-2023 17:00
Actualizat: 29-10-2023 17:04

Ultimă oră – Lider Hamas: 'China vrea să desfăşoare un atac asemănător celui al Hamas de la 7 octombrie în Taiwan'

China vrea să desfăşoare un ”atac asemănător” celui al Hamas în Israel de la 7 octombrie pe Insula Taiwan, susţine unul dintre liderii Hamas în străinătate, Khaled Meshaal, scrie Le Figaro, relatează News.ro.

Cotidianjul francez scrie că liderul Hamas a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat joi postului egiptean de televiziune Sada Elbalad Egypt, şi precizează că nu a putut verifica traducerea declaraţiilor lui Khaled Meshaal.

Context

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că războiul împotriva Hamas a intrat în a doua fază, cu forțe terestre desfășurate în Fâșia Gaza, relatează Rador Radio România.

Netanyahu a avertizat într-un discurs televizat că va fi un război lung și dificil, cu scopul de a distruge capacitățile militare și de conducere ale grupării islamiste palestiniene și de eliberare a ostaticilor.

Până acum, armata israeliană a folosit loviturile aeriene pentru bombardarea teritoriului palesnian, după atacurile Hamas din 7 octombrie, în care au fost ucise peste 1.400 de persoane, în Israel.

La rândul lor, autoritățile Hamas din Gaza spun că bilanțul celor uciși în represariile israeliene a trecut de 8.000.