SONDAJ - Ponta, favorit la prezidențiale. Iohannis stă mai bine ca Antonescu

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 16-03-2014 23:28

Ponta câștigă detașat în fața lui Crin Antonescu, însă ar avea ceva emoții în fața lui Klaus Iohannis.  Datele sondajului INSCOP arată că Iohannis ar avea șanse mult mai mari decât Antonescu, candidat oficial al PNL la alegerile prezidențiale. Datele sondajului vin și în contextul în care Antonescu a avansat ipoteza în care Iohannis i-ar putea lua locul în cursa pentru Cotroceni, dacă se constată că stă mai bine în sondaje, dar și dacă acesta își dorește. „Dacă ajungem în situaţia în care suntem pe pregătirea prezidenţialelor şi vedem că în intenţie de vot Iohannis are în mod clar mai mult decât mine, orice partid se gândeşte, şi eu, primul, mă gândesc: să mergem pe cel care are mai multe şanse“, spunea liderul PNL.
FOTO: Adevărul.ro Într-un duel direct Călin Popescu Tăriceanu – Crin Antonescu, actualul lider al PNL ar pierde alegerile prezidențiale. Spre deosebire de disputa pentru şefia PNL, desfăşurată în urmă cu cinci ani şi câştigată de Antonescu, în cazul unei bătălii în turul al II-lea al prezidenţialelor s-ar impune proaspătul şef al Senatului, care a părăsit deja corabia PNL: 50,4% - 49,6%. Crin Antonescu – Elena Udrea şi Victor Ponta – Elena Udrea. Presupunând că o femeie ar accede în turul al II-lea al alegerilor pentru Cotroceni şi că aceea ar fi Elena Udrea, fostul ministru al Turismului ar pierde clar ambele confruntări: 30,4% - 69,6% în faţa lui Antonescu, 27,9% - 72,1% contra lui Ponta. Sondajul INSCOP Research realizat în perioada 27 februarie – 4 martie 2014, la comanda ziarului „Adevărul“. Cercetarea a fost efectuată pe un eşantion de 1.055 de persoane, reprezentativ pentru populaţia de 18 şi de peste 18 ani a României, iar eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%. Sursa: Adevărul.ro