Adrian Năstase, ipoteză interesantă în cadrul războiului dintre Hamas și Israel: de ce nu se poate rezolva acest conflict / Video

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 30-10-2023 14:00

Fostul premier și ministru de Externe, Adrian Năstase, arată că problema războiului dintre Israel și Hamas este una foarte complexă, iar rezolvarea nu este una deloc facilă. Năstase susține că problema palestiniană nu a fost rezolvată timp de 75 de ani și acum este cu atât mai greu de rezolvat, asta pentru că Israelul are ”o abordare mesianică, biblică” asupra întregii dispute.

”În esență, generalul McGregor susține că ceea era inițial conflictul Hamas vs Israel se extinde în Europa, în SUA, sub o formă sau alta și cred că în definitiv cred că întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toții: avem de rezolvat problema Hamas sau problema palestiniană. De aici apar problemele. În definitiv, problema Hamas poate fi rezolvată cu armele și armata israeliană poate interveni. Problema palestiniană nu a fost rezolvată de 75 de ani și nici nu cred că poate fi rezolvată.

Problema palestiniană și-a schimbat natura. Ea era una de natură politică, dar a devenit între timp o problemă islamică și este condusă de Hamas. De aici și această solidarizare a lumii arabe, pe o temă care este foarte greu de negociat cu un Israel care și-a dezvoltat o abordare mesianică, biblică și care pe această bază a contribuit la extinderea teritoriului.

Chiar în interiorul Israelului sunt dispute legate de calea de urmat, ceea ce ne arată o fragilitate foarte mare.”, a spus Adrian Năstase, la Antena 3 CNN.