Meciul Montpellier - Clermont, suspendat din cauza unui incident, reprogramat pentru 29 noiembrie

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 31-10-2023 20:20

Meciul Montpellier - Clermont, din etapa a opta a primei ligi franceze, care a fost suspendat, pe 8 octombrie, în minutele adiţionale, după ce o petardă a explodat lângă portarul oaspeţilor, se va rejuca pe 29 noiembrie, la Montpellier, cu porţile închise, a indicat Liga profesionistă franceză de fotbal (LFP), scrie marţi L'Equipe.

Cu cinci minute rămase din timpul adiţional, portarul lui Clermont, Mory Diaw, a căzut la pământ când petarda a explodat lângă el, fiind nevoie să fie evacuat pe targă. Arbitrul Florent Batta a trimis jucătorii la vestiare, iar apoi a decis ca meciul să nu se reia, conform Agerpres.

''După ce petarda a fost aruncată lângă portarul oaspeţilor, jucătorul a căzut la pământ. Din motive de securitate a jucătorilor, am cerut echipelor să meargă la vestiare. Am format o celulă de criză. Medicul l-a examinat pe portarul echipei Clermont şi a decis că nu este apt pentru a relua meciul. Drept urmare, meciul a fost suspendat definitiv'', a declarat atunci arbitrul Batta.

În momentul întreruperii jocului (min. 90+3), Montpellier conducea cu 4-2, iar fiecare echipă avea câte un jucător eliminat.

În afară de decizia disputării meciului cu porţile închise, comisia de disciplină a decis ca Montpellier să fie sancţionată cu retragerea unui punct în clasamentul Ligue 1. Echipei îi va mai fi retras un punct în cazul producerii unor noi incidente.

În plus, instanţa a dispus închiderea parţială pentru două meciuri a tribunei de unde a fost aruncată petarda. Bărbatul suspectat că a aruncat petarda pe teren şi cel care i-ar fi furnizat proiectilul vor fi judecaţi pe 16 noiembrie.