Reacție fermă a Şeful diplomaţiei UE diplomaţiei față de atacurile coloniștilor israelieni împotriva palestinienilor

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 01-11-2023 05:10

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a condamnat "cu fermitate" marţi atacurile comise "de colonişti israelieni împotriva palestinienilor" în Cisiordania ocupată, exprimându-şi "profunda îngrijorare" cu privire la acest subiect, relatează AFP, citat de Agerpres.

În discuţiile purtate cu miniştrii de Externe ai Arabiei Saudite, Egiptului şi Iordaniei, precum şi cu secretarul general al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), Borrell a abordat, de asemenea, "necesitatea urgentă de a restabili orizontul politic şi de a relansa procesul de pace, precum şi de a realiza o soluţionare permanentă şi de durată a acestui conflict, pe baza soluţiei a două state", potrivit unui comunicat.

Purtătorul de cuvânt al UE pentru Afaceri Externe, Peter Stano, a declarat, la rândul său, că situaţia din Cisiordania "ar putea scăpa de sub orice control" şi a avertizat cu privire la "riscul unei escaladări periculoase a conflictului".

"Israelul are datoria să protejeze civilii din Cisiordania de violenţa coloniştilor extremişti, să-i condamne pe autorii acestor acte şi să se asigure că forţele de apărare israeliene intervin. Aceasta este o obligaţie legală care trebuie îndeplinită", a adăugat el.

Israelul a lansat raiduri şi lovituri aeriene intense asupra Gaza din 7 octombrie, când militanţi ai Hamas au atacat localităţi şi posturi militare israeliene, omorând aproximativ 1.400 de oameni şi luând 240 de ostatici.

Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza s-au soldat cu peste 8.500 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas.