Lukaku, în centrul criticilor directorului sportiv al lui Inter Milano pentru 'lipsă de educație și de respect'

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 01-11-2023 19:52

Fotbalistul Romelu Lukaku, de la AS Roma, care s-a despărţit în vară de Inter Milano, a fost criticat de directorul sportiv al clubului lombard, Pietro Ausilio, pentru "lipsă de educaţie şi de respect", scrie ziarul La Derniere Heure.

Duminică, Inter Milan a învins-o cu 1-0 pe AS Roma, pe San Siro, diferenţa de pe teren fiind mai clară decât cea pe care o arată scorul. Întreg stadionul şi-a arătat ostilitatea faţă de internaţionalul belgian, care a avut o evoluţie foarte slabă, potrivit Agerpres.

Piero Ausilio a fost tăios când a fost întrebat de Radio Italia care a fost cea mai dezamăgire din cariera sa.

"Există mai mult de o dezamăgire în fiecare an", a început Ausilio. "Cu Lukaku, este o dezamăgire din cauza felului cum s-a terminat, dar am respectul să nu vorbesc despre un jucător de la altă echipă. Îmi place să vorbesc despre prezent şi viitor, el a făcut parte din trecutul lui Inter. Îmi aduc aminte de un magnific Scudetto, de o frumoasă valoare adăugată, este adevărat, şi de două finale pierdute", a spus oficialul.

"Este nevoie de educaţie şi de respect în toate lucrurile. La un moment dat, s-au întâmplat multe. Şi a fost o lipsă de educaţie şi de respect. Dacă ne spunem unul altuia adevărul în ochi, nu există niciodată o problemă. Dar când nu răspunzi la telefon, refuzi să răspunzi sau să răspunzi prin intermediul altor persoane, este timpul să te îndrepţi spre altceva", a adăugat el

Lukaku s-a apărat când a mai fost acuzat de oficialii lui Inter. La ultimele meciuri ale naţionalei Belgiei, el a afirmat: "Vara trecută s-au spus şi s-au scris multe despre mine. Au fost multe prostii. Ştiţi că nu-mi place s-o iau pe ocolite, însă dacă aş spune cu adevărat ce s-a întâmplat, toată lumea ar fi şocată."

La începutul lui octombrie, unul din principalele grupuri de suporteri ai lui Inter Milano a anunţat că va distribui 50.000 de fluiere înainte de meciul cu AS Roma, pentru a-l întâmpina pe Lukaku, acuzat că i-a trădat pe nerazzurri.

"Se apropie ziua celei mai neplăcute reveniri, să facem totul pentru a fi pregătiţi", a scris"Curva Nord" în fanzin-ul său distribuit marţi cu ocazia meciului din Liga Campionilor dintre Inter şi Benfica Lisabona (1-0), relatează AFP.

"29 octombrie este o zi care trebuie marcată cu roşu pentru a arăta dezgustul stârnit de cel care ne-a întors spatele în cel mai nedemn mod", a continuat grupul de fani, fără să-l numească vreodată pe Lukaku.