Victor Ciutacu: Cătălin Tolontan nu va rămâne pe afară. Îi va fi livrată o nouă jucărie pentru investigațiile servite

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 02-11-2023 16:30

Jurnalistul Victor Ciutacu consideră că închiderea unui ziar precum Gazeta Sporturilor este normală, dar susține că nu trebuie plâns Cătălin Tolontan, care acum încearcă să scoată compensații cât mai mari de la șefii Ringier, pentru că  ulterior ”să îi fie livrată la cheie o nouă jucărie pentru investigațiile lui servite”.

”- Închiderea unui ziar, mai ales a unuia cu tradiția Gazetei sporturilor, e o știre. Trecere lui din print în online, însă, e o decizie normală. Cum o face patronatul nu e treaba publicului.

- Martirizarea lui Tolontan e o dramoletă sentimentală proastă, menită să scoată cât mai mulți bani (despăgubiri contractuale) de la patronat și o minare neetică, din interior, a activității societății de unde încă își ia banii.

- Până să se certe cu Tolontan, Ringier era veșnicul exemplu al băsiștilor și, ulterior, al reziștilor de AȘA DA. Era marele și deontologicul trust occidental de presă. După aia, a devenit, pentru aceiași, mai rău decât mogulii autohtoni.

Pentru cei leșinați de grija lui Cătălin, după plecarea lui (și) de la Libertatea, nu va rămâne pe afară. Își va face sau îi va fi livrată la cheie o nouă jucărie. În 2024 sunt patru rânduri de alegeri. Va fi foarte util, cu tot cu investigațiile lui spectaculoase servite...”, scrie Victor Ciutacu.