Se apropie Black Friday! Din ce județe provin românii cei mai interesați de reduceri

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 04-11-2023 18:20
Actualizat: 04-11-2023 19:25

Românii din județele Iași, București, Ilfov, Brașov, Timiș, Sălaj, Bacău și Argeș sunt cei mai interesați de reducerile de Black Friday, potrivit unui studiu recent.

Interesul pentru cumpărăturile de Black Friday s-a dublat în ultima săptămână, potrivit unei analize a evoMAG.

Românii din județele Iași, București, Ilfov, Brașov, Timiș, Sălaj, Bacău și Argeș sunt cei mai interesați de reduceri, cele mai multe dintre căutările pe internet privind ofertele magazinelor online implicate în campaniile provenind din aceste zone.

În ceea ce privește locuitorii orașelor, interesul cel mai mare pentru ofertele de Black Friday vine de la cei din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Ploiești și Brașov, așa cum reiese din analiza traficului ultimelor 7 zile de pe platformă.

Reprezentanții acesteia se așteaptă ca interesul pentru ofertele de Black Friday să se amplifice în perioada următoare, pe măsură ce comercianții introduc noi oferte și cresc numărul produselor aflate la reducere.

Platforma anunță că a încheiat parteneriatele încheiate cu cele mai importante firme de livrări rapide din România și asigură livrarea rapidă a produselor comandate.

De asemenea, livrarea produselor în cele peste 3.800 de lockere easybox din țară le permite clienților să ridice produsele non-stop, la orice oră din zi și din noapte, într-un interval de până la 72 de ore de la momentul în care coletele ajung în lockerele securizate.