Sute de susţinători ai palestinienilor protestează în Capitală. Se cere recunoașterea statului palestinian

Autor: Alice Draghici
Publicat: 04-11-2023 13:35
Actualizat: 04-11-2023 16:14

Autoritățile din Capitală sunt în alertă. Aproape 500 de manifestanți se adună într-un marș de susținere a poporului palestinian.

Aceștia cer oprirea bombardamentelor din Fâșia Gaza și recunoașterea statului palestinian.

Asociația Comunității Palestiniene din România a obținut avizele necesare desfășurării unui "Marș de protest împotriva uciderii în masă de către Israel a civililor din Fâșia Gaza".

Până la ora 15:00 se va desfășura un miting în alveola centrală a Parcului Izvor.

Potrivit descrierii evenimentului, organizatorii „fac un apel tuturor românilor la solidaritate cu cele peste două milioane de oameni Fâșia Gaza, cel mai mare lagăr de concentrare din istorie, care se află, de aproape o luna de zile, sub bombardamentele și asalturile forțelor de ocupație israeliene.", potrivit antena3.ro