Dezastrul din Fâșia Gaza se adâncește: Livrările zilnice de ajutoare, la o treime faţă de nivelul de dinainte de război

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 07-11-2023 15:40
Actualizat: 07-11-2023 15:47

În medie 33 de camioane cu provizii au ajuns zilnic în Fâşia Gaza sub asediu prin punctul de trecere cu Egiptul de la Rafah de când acesta a fost redeschis, informează Semiluna Roşie palestiniană într-un comunicat dat publicităţii luni seară, relatează dpa, conform AGERPRES.

În total 569 de camioane cu ajutoare au trecut frontiera în Fâşia Gaza din Egipt de la 21 octombrie, între care şi 93 de camioane luni seară.

Potrivit ONU, 100 de camioane pe zi sunt necesare pentru a aproviziona cele două milioane de persoane din Fâşia Gaza cu toate cele necesare.

După atacul terorist de la 7 octombrie din Israel al mişcării islamiste Hamas, punctul de trecere de la Rafah de la frontiera cu Egiptul a rămas deschis timp de câteva zile. Pe 10 octombrie, Egiptul a închis punctul de trecere acuzând tiruri israeliene în apropiere.