Obstacole în calea ajutorului umanitar: camioanele Crucii Roșii, avariate în timpul livrării în Gaza

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 08-11-2023 02:50

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a declarat că două camioane au fost avariate și un șofer a fost rănit în timp ce încerca să livreze ajutor umanitar în orașul Gaza, informează Rador Radio România.

Conform CICR, un convoi format din cinci camioane și alte două vehicule se afla pe drum pentru a livra „provizii medicale salvatoare către unitățile de sănătate”, inclusiv spitalul Al-Quds al Societății Semilunii Roșii Palestiniene, când a luat foc.

Organizația umanitară nu a reușit să identifice imediat sursa incendiului. CICR precizează că și-a schimbat traseul după incident, pentru a se asigura că poate livra în siguranţă materiale medicale spitalului Al-Shifa.