Arabia Saudită și-a anunțat Marele Plan: Vrem să schimbăm total regulile jocului

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 09-11-2023 14:00

Arabia Saudită va semna acorduri în valoare de peste 500 de milioane de dolari cu națiuni africane, a anunțat ministrul saudit de Finanțe. Autoritățile saudite susțin că vor „să schimbe regulile jocului" în Africa, potrivit Reuters.

Fondul saudit pentru dezvoltare va semna acorduri în valoare de 2 miliarde de riali (533 de milioane de dolari) cu țări africane, a declarat joi ministrul saudit de finanțe Mohammed Al-Jadaan, în timpul Conferinței economice Arabia Saudită-Africa, care a avut loc la Riad.

„Lucrăm cu partenerii pentru a sprijini Ghana și alte țări în ceea ce privește datoria lor", a adăugat Jadaan.

La conferința de la Riad a vorbit și ministrul saudit al investițiilor, Khalid Al-Falih. Acesta a spus că din fondul de peste 700 de miliarde de dolari al regatului vor fi făcute unele investiții „care vor schimba regulile jocului" în Africa.

Ministrul saudit al Energiei, prințul Abdulaziz bin Salman, prezent și el la conferință, a semnat acorduri preliminare cu țări africane, precum Nigeria, Senegal, Ciad și Etiopia, privind cooperarea în domeniul energiei.