A murit comandantul primului zbor Apollo, care a înconjurat Luna/ Video

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 10-11-2023 07:05
Actualizat: 10-11-2023 07:54

Frank Borman, astronautul Apollo, care a comandat primul zbor cu echipaj uman care a înconjurat Luna, a murit la 95 de ani, a anunțat NASA.

"Astăzi ne amintim de unul dintre cei mai buni oameni ai NASA. Astronautul Frank Borman a fost un adevărat erou american. Printre numeroasele sale realizări, el a fost comandantul misiunii Apollo 8, prima misiune cu echipaj uman în jurul Lunii, în 1968", a declarat joi, într-un comunicat, administratorul NASA, Bill Nelson, potrivit CNN.

"În plus față de rolul său critic de comandant al misiunii Apollo 8, el este un veteran al misiunii Gemini 7, petrecând 14 zile pe orbita joasă a Pământului și realizând prima întâlnire în spațiu, ajungând la câțiva metri de nava spațială Gemini 6", a mai spus Nelson.

Borman și-a continuat activitatea în domeniul aviației după cariera sa la NASA ca director executiv al companiei Eastern Airlines, potrivit comunicatului.

Decesul său urmează celui al astronautului Apollo Thomas K. Mattingly II, care a murit pe 31 octombrie la vârsta de 87 de ani.