Viktor Orban susține că a existat un acord de pace Rusia-Ucraina, dar americanii le-ar fi cerut ucrainenilor să nu-l semneze

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 10-11-2023 22:30
Actualizat: 11-11-2023 00:38

Prim-ministrul maghiar Viktor Orban susține, citând „zvonuri diplomatice”, că între Rusia și Ucraina a existat o înțelegere pentru un tratat de pace în martie 2022, la mai puțin de o lună de la începerea războiului, însă SUA ar fi instruit decidenții de la Kiev să nu semneze documentul.

Vezi și: Interviu istoric - Fostul premier al Israelului dezvăluie detaliile negocierilor Rusia-Ucraina: 'SUA, Germania și Franța au blocat acordul. Au fost 17 drafturi'

Orban a explicat despre situația din Ucraina într-un interviu pentru Kossuth Rádió: A existat deja un acord la Istanbul, pe care - "așa spune zvonul diplomatic" - ucrainenii nu l-au semnat la indicațiile americanilor. Anterior, Europa a avut o politică, încă din 2015, în timpul crizei din Crimeea, potrivit căreia conflictul trebuia izolat, pentru că "nu vrem să devină un mare conflict pan-european", a reamintit el.

Însă americanii au intrat în acest joc, iar de atunci direcția nu mai este izolarea, ci extinderea, globalizând astfel conflictul. Acest lucru nu este nici în interesul Ungariei și nici al Europei, a adăugat el.

Războiul ruso-ucrainean distruge Europa, "ceea ce facem acum este nesustenabil", nu trebuie să continue. Prin urmare, Ungaria nu susține trimiterea de arme și nu susține nici trimiterea banilor contribuabililor maghiari în Ucraina, a spus el. El a afirmat că "suntem fericiți să acordăm ajutor umanitar, deoarece suntem și noi ființe umane, avem o inimă, suntem o țară creștină", însă, "este foarte grav pentru Ungaria să sprijinim statul ucrainean pentru ca acesta să lupte cu arme cumpărate din banii noștri". ar avea consecințe egale cu falimentul economic.

Afirmații similiare făcute de fostul premier israelian

În februarie 2023, în primul interviu după plecarea din funcțue, fostul premier israelian Naftali Bennett, care a fost mediator între Moscova și Kiev la începutul războiului din Ucraina, a declarat că țările occidentale (SUA, Germania, Franța) au blocat negocierile între părțile implicate în conflict.

Într-un interviu de 4 ore, fostul premier povestește cum s-au desfășurat lucrurile la acel moment și dezvăluie că au existat „17 sau 18 drafturi” de acord între Rusia și Ucraina în timpul negocierilor. DETALII AICI!