Cristina Neagu a semnat încă un an cu CSM București

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 10-11-2023 15:25

CSM București a anunțat că handbalista Cristina Neagu, de patru ori votată „cea mai bună handbalistă din lume”, a semnat pentru încă un an la gruparea Capitalei.

„Sunt încântată să-mi continui cariera la CSM București și de fiecare dată când intru pe teren dau tot ce am mai bun pentru a ajuta clubul să-și îndeplinească obiectivele. Ne dorim să ne facem fanii fericiți și să ne bucurăm împreună de cât mai multe momente frumoase!”, a declarat Cristina Neagu, după semnarea contractului, potrivit mediafax.

Neagu este căpitan al Naționalei României din 2016. Ajunsă la 35 de ani, evoluează la echipa bucureșteană din 2017.

Cristina a început handbalul la vârsta de 12 ani, la CSȘ Nr. 5 București. Ca senioară a mai jucat pentru HC Activ Ploiești, Rulmentul Brașov, Oltchim Rm. Vâlcea și ZRK Buducnost.

Este una dintre cele trei jucătoare din istoria EHF Champions League care a înscris peste 1000 de goluri în cea mai importantă competiție intercluburi.

A fost votată de patru ori de Federația Internațională de Handbal drept cea mai bună handbalistă a lumii.