Cum au ajuns medicamentele pentru slăbit unele din cele mai râvnite beneficii extrasalariale

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 12-11-2023 09:11
Actualizat: 12-11-2023 10:29

Nebunia din jurul medicamentelor scumpe pentru pierderea în greutate a făcut ca mulţi oameni să ceară aceste tratamente de slăbit în cadrul planurilor de sănătate sponsorizate de companii, devenind unul dintre beneficiile cele mai căutate de către salariați, scrie Bloomberg, citat de ZF, conform Mediafax.

În timp ce mai puţin de jumătate dintre marii angajatori acoperă în prezent noua generaţie de medicamente pentru obezitate, alţi 18% spun că iau în considerare posibilitatea de a le adăuga, pe fondul interesului crescând, potrivit rezultatelor preliminare ale celor 1 062 de firme chestionate de Mercer, o firmă de consultanţă în domeniul resurselor umane.

"Sunt pur şi simplu mii şi mii de pacienţi care ne contactează", a declarat James Wantuck, director medical asociat la compania de servicii medicale Accolade Inc.

Angajatorii au o alegere dificilă, a spus el, deoarece medicamentele "funcţionează foarte bine", dar "sunt foarte scumpe".