Pagubă în Făgăraș: Vântul puternic smulge acoperișul unui bloc din județul Brașov

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 12-11-2023 11:56

Acoperișul unui bloc din Făgăraș, județul Brașov, s-a desprins, duminică, din cauza vântului puternic. Două autoturisme au fost avariate.Tot în Făgăraș, un copac a căzut pe un autoturism și pe firele de electricitate.

Din cauza vântului puternic, acoperisul unui bloc din municipiul Făgăraș s-a desprins, potrivit mediafax.

La fața locului s-au deplasat o autoscară, un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD.

Se intervine pentru înlăturarea acoperișului.

Au fost avariate două autoturisme care se aflau în parcare. Conform ISU Brașov, nu sunt victime.

Tot în Făgăraș, un copac a căzut pe un autoturism și pe firele de electricitate. Se intervine pentru îndepărtarea copacului și pentru prevenirea incendiilor. Nici în acest caz, nu s-au înregistrat victime.