Lovitură de teatru la Londra - Omul care a declanșat Brexit-ul se întoarce în Downing Street 10

Autor: George Traicu
Publicat: 13-11-2023 12:25
Actualizat: 13-11-2023 12:26

Fostul premierul al Marii Britanii, David Cameron, a fost numit luni în funcția de ministru de externe. Este o numire surpriză făcută de premierul Rishi Sunak, care și-a remaniat echipa guvernamentală.

Revenirea neașteptată a lui David Cameron în prima linie a politicii britanice vine după ce acesta și-a petrecut ultimii șapte ani scriindu-și memoriile și implicându-se în afaceri, inclusiv în Greensill Capital, o firmă financiară care ulterior s-a prăbușit, scrie Reuters.

Dispariția Greensill a alimentat întrebări cu privire la măsura în care foștii lideri își pot folosi statutul pentru a influența politica guvernamentală, după ce Cameron a contactat în mod repetat miniștri în 2020 pentru a face lobby pentru firmă.

Biroul lui Sunak a declarat luni că regele Charles a aprobat acordarea unui loc pentru Cameron în Camera superioară a Marii Britanii, Camera Lorzilor, permițându-i acestuia să se întoarcă în guvern ca ministru, deși nu mai este un membru ales al parlamentului.

David Cameron, în vârstă de 57 de ani, a fost prim-ministru britanic între 2010 și 2016, demisionând după rezultatul referendumului pentru Brexit, când Marea Britanie a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană.