Fața hâdă a războiului: bebelușii mor în spitale din cauza luptelor. Cei aflați la incubator sunt victime sigure

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 13-11-2023 21:51
Actualizat: 13-11-2023 22:43

Şapte bebeluşi şi 27 de pacienţi au murit la Spitalul al-Shifa. în zona căruia au loc confruntări armate intense, anunţă Hamas, un bilanţ care nu poate fi verificat din surse independente, informează Mediafax.

Începând de sâmbătă, alimentarea cu electricitate a fost tăiată, iar zeci de bebeluşi ţinuţi la incubator şi pacienţi la terapie intensivă sunt în pericol de moarte, trag un semnal de alarmă mai multe ONG-uri internaţionale.

Adjunctul ministrului Sănătăţii din Guvernaul Hamas, Yousef Abu al-Rish, prezent în spitalul în care se refugiază totodată mii de deplasaţi, a prezentat duminică seara un bilanţ de ”cinci bebeluşi” şi ”şapte pacienţi” morţi.

Spitalul anunţa sâmbătă că 39 de bebeluşi născuţi prematur se aflau la al-Shifa şi că infirmieri efectuau ”masaje respiratorii cu mâna” pentru a-i menţine în viaţă.

Un medic de la ONG-ul Médecins sans frontières (MSF) anunţa că 17 pacienţi se aflau la terapie intensivă.

Armata israeliană a anunţat că urma să ajute, duminică, la evacuarea acestor bebeluşi născuţi prematur ”către un spital mai sigur”.

”O trecere securizată urmează să fie deschisă la Spitalul al-Shifa (...) pe Drumul Salaheddin către sud”, principala cale folosită de către refugiaţi din nord, anunţa pe X Tsahalul.