Tatăl portarului Aaron Ramsdale (Arsenal) critică deciziile antrenorului Arteta

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 14-11-2023 15:52

Tatăl portarului Aaron Ramsdale a spus că antrenorul lui Arsenal Londra, Mikel Arteta, nu a dat niciodată de înţeles că fiul său va pierde postul de titular între buturi, şi menţionează că a constatat surprins că acesta, dintr-o dată, nu mai joacă, scrie EFE.

Arteta a decis în vară să-l aducă pe portarul David Raya şi s-a grăbit să-l înlocuiască pe Ramsdale, care în ciuda faptului că a fost titular în ultimele sezoane, a fost retrogradat ca rezervă, fără a mai fi folosit în meciurile din Premier League, potrivit Agerpres.

"Nu am avut idee că Aaron va fi brusc trecut ca rezervă. Nimeni nu a ştiut asta, nici măcar Aaron. Am constatat doar că el nu mai apărea pe teren ca titular", a spus Nick Ramsdale.

"Aaron a început să fie folosit doar la meciurile din cupe, în alte partide el este rezervă. Şi-a pierdut zâmbetul, deşi noi i-am spus că trebuie să se obişnuiască şi cu asta. Nu a fost informat de intenţiile antrenorului, s-a trezit dat la o parte. Familia îl încurajează, dar e greu să-l vezi acum", a spus tatăl portarului.

Arsenal Londra este pe locul 3 după 12 etape din Premier League, cu 27 de puncte, la un punct în urma liderului şi campioanei en titre, Manchester City.