Patru persoane rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme, în Bacău

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 14-11-2023 16:36

Patru persoane au fost rănite, marți, după un accident între două mașini, pe DN 11, între localitățile Dealu-Mare și Sănduleni, din județul Bacău.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, traficul se desfășoară îngreunat, dirijat, pe DN 11, între localitățile Dealu-Mare și Sănduleni, județul Bacău, după ce două mașini s-au ciocnit, potrivit mediafax.

În urma impactului, patru persoane au fost rănite.

Conform ISU Bacău, cele patru victime sunt toate conștiente. Trei dintre ele au fost scoase din mașini de către salvatori.

În acest moment, toate persoanele sunt preluate de ambulanțele SAJ și SMURD și duse către spital.