Schimbări radicale ale vremii: temperaturile scad brusc spre zero grade. Zonele lovite de îngheț

Autor: Alice Draghici
Publicat: 15-11-2023 12:51

În următoarele zile, temperaturile scad drastic, iar în mai multe zone din țară va ploua. În weekend, în cea mai mare parte a teritoriului sunt așteptate, pe parcursul nopții, spre zero grade.

„Astăzi este o zi cu ploi în cea mai mare parte a țării și cu temperaturi comparabile, în multe regiuni, cu ce am avut ieri, chiar dacă marcăm o ușoara scădere, încă valori în general peste normalul acestei perioade. De mâine, însă, intrăm într-un proces de răcire a vremii", a declarat, la Realitatea Plus, metorologul Florinela Georgescu.

Mâine, vor fi mai puține precipitații, mai degrabă în zonele montane, după care ziua de vineri ar putea aduce din nou ploi în cea mai mare parte a țării. Nu este exclus să apară precipitații mixte din nou la munte, mai degrabă pe crestele cele mai înalte, mai spune meteorologul.

În schimb, sâmbătă, precipitațiile se răsfrâng spre est. Răcirea va continua astfel încât, la începutul săptămânii viitoare, sunt de așteptat, pe parcursul nopților, temperaturi sub zero grade în cea mai mare parte a teritoriului și maxime care să nu mai depășească 10-12 grade.