FOTO - Accident groaznic în Giurgiu, între două tiruri: Un şofer a murit ars de viu în propria cabină

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 16-11-2023 08:51
Actualizat: 16-11-2023 09:12

Un şofer de TIR ]n vârstă de 59 de ani a murit ars, joi dimineaţă, după ce autotrenul la volanul căruia se afla a intrat în coliziune cu un altul, s-a răsturnat şi cabina a fost cuprinsă de flăcări. Accidentul s-a produs pe Drumul Național 5, în judeţul Giurgiu, conform News.ro.

Un tir era încărcat cu peleți, iar celălalt transporta cafea. Accidentul s-a produs în zona localităţii Daia din judeţul Giurgiu, pe sensul de mers dinspre Bucureşti. În urma impactului, unul dintre cele două autotrenuri s-a răsturnat, iar şoferul a rămas blocat în cabină, care a luat foc.

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o cisternă, o descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două SAJ. Când au ajuns echipajele, tirul era răsturnat pe o parte, capul tractor ardea generalizat, iar conducătorul auto surprins în interior nu a mai putut fi salvat”, informează ISU Giurgiu.

Bărbatul decedat avea 59 de ani. Celălalt şofer implicat, în vârstă de 47 de ani, a fost monitorizat la faţa locului şi a refuzat transportul la spital.

Urmează ca poliţiştii să stabilească toate împrejurările în care a avut loc accidentul.