Și-a transmis ultimele clipe de viață pe o rețea de socializare. Accident teribil în județul Neamț / VIDEO

Autor: Alice Draghici
Publicat: 16-11-2023 16:50

Un bărbat de 50 de ani și-a trăit ultimele clipe, live, pe o rețea de socializare. Omul se afla într-un autoturism, pe locul din dreapta, iar șoferul conducea băut. Tragedia a avut locc pe un drum din județul Neamț.

Victima transmitea cursa în direct, pe o rețea de socializare, iar la un moment dat șoferul, aflat în stare de ebrietate, intră în coliziune laterală cu un autoturism condus de o femeie, lovește un cap de pod și se răstoarnă în șanț.

Șoferul și pasagerul de pe bancheta din spate au fost scoși de localnici din mașină. Pasagerul din dreapta, însă, era inconștient și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.

Șoferul, un bărbat de 33 de ani, a scapăt cu viață. Acesta avea o alcoolemie uriașă. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, notează neamt365.ro