Snoop Dogg face valuri pe rețelele de socializare: renunță la consumul de marijuana

Autor: Radu Pop
Publicat: 17-11-2023 22:46
Actualizat: 17-11-2023 18:45

Rapperul american Snoop Dogg a anunțat, vineri, pe o rețea de socializare unde este urmărit de mai mult de 85 de milioane de fani, că renunță „la fumatul de marijuana”, conform Mediafax.

„După o îndelungă reflectare și discuții cu familia mea, am decis să renunț la fumat”, a declarat Snoop Dogg în mesajul postat pe Instagram și X.

„Vă rog să îmi respectați intimitatea în acest moment”, a adăugat rapperul.

Postările sale au strâns o mulțime de comentarii. Dacă o parte din fanii săi cred că este o glumă sau doar o pauză, alții spun că înțeleg decizia rapperului.

Cântărețul a fost mult timp deschis în legătură cu faptul că este consumator al canabisului și chiar a susținut că a fumat la Casa Albă, potrivit CNN.  El a lansat mai multe afaceri bazate pe consumul de marijuana, inclusiv o companie numită „Merry Jane”, și o linie de produse din canabis.

De asemenea, a investit în Casa Verde Capital, o firmă de capital de risc care investește în start-up-uri din domeniu. Artistul a dezvăluit în 2019 că a avut un angajat cu normă întreagă a cărui singură sarcină era să-i ruleze țigările.