Trupele israeliene au efectuat zeci de arestări într-un raid nocturn în Cisiordania (video)

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 20-11-2023 15:01
Actualizat: 20-11-2023 16:19

Armata Israelului a transmis, luni, că a reținut 37 de palestinieni după un raid nocturn în Cisiordania condusă de Autoritatea lui Mahmoud Abbas și unde, spun israelienii, se ascund numeroși susținători ai Hamas, scrie Al Jazeera.

Într-un comunicat publicat pe site-ul instituției, armata israeliană a precizat că în timpul raidului a confiscat importante cantități de arme, precum mitraliere M16 și a distrus un laborator folosit pentru fabricarea de explozibili.

Raidurile au vizat taberele de refugiați Jenin și Nablus.

Un tânăr palestinian în vârstă de 21 ani a fost împușcat împușcat de forțele israeliene în apropiere de Hebron.

Forțele israeliene au mai arestat muncitori din Gaza în raidul din Cisiordania. Potrivit agenției de presă Wafa, forțele israeliene au luat cu asalt Deir al-Ghusun și orașul vecin Attil, în partea de nord-vest a Cisiordaniei ocupate, arestând cel puțin 30 de muncitori palestinieni care erau originari din Gaza.

 

Imagini difuzate cu unul din raidurile anterioare: