Povestea românului care s-a predat la poliție fără să vrea: Își căuta soția care nu mai răspundea la telefon

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 21-11-2023 09:15

Un bărbat român în vârstă de 31 de ani s-a prezentat vineri seara, pe 17 noiembrie, la secția de poliție din Poing, exprimându-și îngrijorarea pentru soția sa, care, fiind și ea româncă, nu mai răspundea la apelurile telefonice. Informația a fost furnizată de Poliția germană și preluată de tabloidul TZ.

După o discuție cu cetățeanul român și solicitarea unor detalii suplimentare, agenții de poliție au inițiat o anchetă. Aceștia au aflat că femeia presupus dispărută era, de fapt, un suspect înregistrat chiar la secția de poliție din Poing, fiind implicată într-un furt în oraș în aceeași zi. În timp ce poliția înregistra plângerea inițială, s-a constatat că pe numele femeii exista deja un mandat de arestare emis în Baden.

Parchetul din Baden a emis un mandat de arestare pentru femeia româncă, care a fost ulterior arestată și transferată la închisoarea pentru femei din München-Stadelheim. Acest demers a avut loc în jurul orei 19:00 și este legat de o pedeapsă cu închisoarea pentru un alt furt.

În momentul în care bărbatul și-a prezentat actele, s-a constatat că acesta era și el sub incidența unui mandat de arest emis la cererea Parchetului din Baden, fiind acuzat de complicitate la furtul pentru care soția lui fusese deja închisă. Un purtător de cuvânt al biroului de poliție din Poing a declarat: „Prin urmare, i s-a explicat cetățeanului român că și el trebuie trimis la închisoare”.