Jandarmeria demarează o anchetă amplă, după ce o angajată a fost prinsă cu posibile droguri în poșetă: sunt verificați inclusiv ceilalți colegi

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 21-11-2023 10:55
Actualizat: 21-11-2023 10:56

Jandarmeria demarează o mega-anchetă, după ce o angajată a fost prinsă cu posibile droguri în poșetă: sunt verificați inclusiv ceilalți colegi

O angajată la Serviciul Juridic al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei (BSIJ) și care, timp de două luni, a îndeplinit și funcția de purtător de cuvânt al instituției, a fost prinsă de polițiștii Secției 18, zilele trecute, în zona palatului Bragadiru din Capitală cu mai multe pliculețe de praf alb, despre care se presupune că ar fi cocaină (mai multe, aici). Jandarmeria susține că a fost dispusă o comisie de control care să verifice conduita profesională a angajatei, cât și raporturile de muncă cu ceilalți colegi.

„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public legate de femeia jandarm prinsă având asupra sa substanțe interzise la deținere, Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei face următoarele precizări:

La nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, s-a dispus în regim de urgență ca o comisie de control să verifice toate aspectele legate de conduita profesională a ofițerului, de raporturile de muncă cu ceilalți angajați ai Brigăzii Speciale, pentru a identifica proactiv dacă au existat indicii care ar fi putut arăta un comportament care nu este in concordanță cu conduita și statutul unui cadru militar. De asemenea, din ordinul comenzii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, s-a dispus începerea procedurii disciplinare prealabile.

La acest moment, ofițerul beneficiează de consiliere psihologică din partea specialiștilor din cadrul unității.

În prezent cazul este preluat de reprezentanții BCCO București, în vederea continuării cercetărilor.

Imediat după încheierea verificărilor și comunicarea de către instituțiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislația în vigoare.

Din păcate, în ciuda eforturilor conjugate ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne de a eradica această situație, acest moment ne arată că inclusiv cei care sunt în poziții de autoritate și responsabilitate, nu sunt imuni la provocările și ispitele societății.

De asemenea, este important să subliniem că Ministerul Afacerilor Interne are capacitatea de a identifica și aborda aceste cazuri, chiar și atunci când implică membri ai propriilor structuri.

Asta demonstrează angajamentul Ministerului pentru integritate și respectarea legii, indiferent de rangul sau poziția persoanei implicate.

Este esențial, totodată, să se respecte confidențialitatea și drepturile individuale ale persoanei implicate și dreptul acesteia la prezumția de nevinovăție, până la dovedirea în instanță a vinovăției sau nevinovăției sale.

Ne reafirmăm, în mod transparent, așa cum am făcut-o de fiecare dată, disponibilitatea de a oferi sprijin necondiționat instituțiilor statului român și ori de câte ori ni se vor cere informații care pot elucida astfel de situații, vom pune la dispoziție, în regim de urgență, toate datele solicitate”, transmite Jandarmeria, într-un comunicat.