Jandarmerița prinsă cu droguri rupe tăcerea: 'Am fost omul nepotrivit, în momentul nepotrivit!'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 22-11-2023 08:11
Actualizat: 22-11-2023 10:32

O angajată la Serviciul Juridic al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei (BSIJ) și care, timp de două luni, a îndeplinit și funcția de purtător de cuvânt al instituției, a fost prinsă de polițiștii Secției 18, zilele trecute, în zona palatului Bragadiru din Capitală cu mai multe pliculețe de praf alb, despre care se presupune că ar fi cocaină (mai multe, aici). Tânăra spune că substanțele nu îi aparțineau.

”Tot ceea ce s-a întâmplat, tot ceea ce pot să vă spun este că doar am fost omul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Eu nu am absolut nicio vină. Nu erau ale mele”, a spus tânăra, informează postul Antena 3 CNN.

„Nu au fost ale mele. Au fost ale unei persoane care mi-a transmis un alt fapt. M-a rugat să îi țin niște bani, atâta tot. Nu am avut idee de ceea ce se întâmplă”, a mai spus ea

Vezi și: Jandarmeria demarează o anchetă amplă, după ce o angajată a fost prinsă cu posibile droguri în poșetă: sunt verificați inclusiv ceilalți colegi

Vezi și: Cine este  jandarmerița prinsă cu droguri. A fost adusă în Jandarmerie de tatăl militar și ducea o viață opulentă.