Joe Biden a înroșit telefonul: președintele s-a implicat direct în negocierile dintre Israel și Hamas/ Atenționare pentru guvernul israelian

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 23-11-2023 06:45
Actualizat: 23-11-2023 07:52

Casa Albă a anunţat că preşedintele american Joe Biden a vorbit miercuri cu liderii din Qatar, Egipt şi Israel despre acordul de eliberare a ostaticilor şi armistiţiu din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, aflaţi în război de mai bine de o lună, transmite AFP, informează Agerpres.

Administraţia americană a negociat alături de partenerii săi din Qatar şi Egipt în favoarea acestui acord anunţat marţi seară, ce prevede eliberarea unor ostatici aflaţi în mâinile Hamas în schimbul unor palestinieni reţinuţi de Israel şi încetarea ostilităţilor timp de patru zile.

Preşedintele Biden a discutat separat cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al-Thani, cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi.

Cele trei conversaţii s-au concentrat pe "acordul de a asigura eliberarea ostaticilor răpiţi de Hamas în timpul asaltului său brutal asupra Israelului din 7 octombrie şi cele mai recente evoluţii din regiune", a spus Casa Albă.

Armistiţiul nu va fi respectat înaintea zilei de vineri, spre deosebire de anunţul iniţial, a declarat miercuri un oficial israelian pentru AFP.

Președintele american Joe Biden a subliniat "importanța menținerii calmului" de-a lungul graniței cu Liban, precum și în Cisiordania, când a vorbit miercuri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, a anunțat Casa Albă.