Boca Juniors, eliminată în semifinalele Cupei Argentinei

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 23-11-2023 08:59

Echipa Boca Juniors, recenta finalistă a turneului Copa Libertadores, a fost eliminată în semifinalele Cupei Argentinei la fotbal, fiind învinsă cu scorul de 3-2 de formaţia Estudiantes La Plata, miercuri, într-o partidă disputată pe stadionul ''Mario Alberto Kempes'' din Cordoba, informează EFE.

Golurile au fost marcate de Guido Carrillo (3), Mauro Boselli (46) şi Jorge Figal (64 - autogol) pentru învingători, respectiv Miguel Merentiel (29, 43), conform Agerpres.

Boca a evoluat în inferioritate numerică din minutul 15, după eliminarea fundaşului dreapta uruguayan Marcelo Saracchi, pentru o intrare dură.

Estudiantes La Plata va înfrunta în finala Cupei Argentinei câştigătoarea partidei dintre Defensa y Justicia şi San Lorenzo de Almagro, echipa de suflet a Papei Francisc, care se vor înfrunta joi la Buenos Aires.

Boca Juniors are acum şanse minime de calificare în viitoarea ediţie a Cupei Libertadores, cea mai importantă competiţie continentală intercluburi, în finala căreia a fost învinsă de echipa braziliană Fluminense (1-2 după prelungiri), la începutul acestei luni.