Expoziţie organizată de Muzeul Satului în Maroc, cu ocazia Zilei Naţionale a României

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 23-11-2023 13:13

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" va organiza, la Rabat, în Maroc, cu ocazia Zilei Naţionale a României, o expoziţie intitulată "Culorile Ţării Mele - România", în care vor fi prezentate, printre altele, piese de port tradiţional.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de instituţia muzeală, din colecţiile muzeului vor fi prezentate publicului 40 piese de port tradiţional, ceramică, lemn, reproduceri după fotografii de arhivă, filme documentare despre cămaşa cu altiţă, scoarţa - elemente intrate în patrimoniul imaterial UNESCO, conform Agerpres.

Va fi prezent de asemenea meşterul artizan Elena Hojda, care va face o serie de demonstraţii de încondeiat ouă şi îi va învăţa pe copii, în cadrul unor ateliere, de ce fragilul ou încondeiat este în registrul patrimoniul imaterial al României, precizează sursa citată.

Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" în colaborare cu Ambasada României în Regatul Marocului şi va avea loc în perioada 26 noiembrie - 1 decembrie 2023, în saloanele Palatului La Tour Hassan din Rabat.

Şi la Bucureşti muzeul va organiza o serie de evenimente de Ziua Naţională. Ca în fiecare an, Asociaţia Tradiţia Militară va prezenta "Onor la Marea Sărbătoare", va defila pe aleile muzeului în costume militare caracteristice anului 1918 şi va susţine, sub comanda coordonatorului Asociaţiei, col. Mircea Stoica, o serie de ateliere tematice pentru copii.

Cei mici sunt aşteptaţi să descopere frumosul meşteşugurilor populare în atelierele de creaţie intitulate "Tricolorul şi Unirea", susţinute de coordonatorii Flori Buia (ţesut) şi Alice Birca (pictură, desen). Pe scena din sala Victor Ion Popa vor cânta Corul de copii "Prietenii Sfântului Nectarie", muzicianul Daniel Vasilescu, Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, coordonator arhid. Mihail Bucă, rapsodul Marian Vasile Ghica, Tezaur Uman Viu, se mai arată în comunicat.