Incidente violente la Dublin după un atac în care mai mulți oameni au fost răniți

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 23-11-2023 22:16

Incidente au izbucnit joi seara la Dublin şi o maşină de poliţie a fost incendiată în apropierea locului unde a avut loc un atac cu cuţit care s-a soldat cu cinci răniţi, între care trei copii, relatează AFP.

Pancarte cu înscrisul "Irish Lives Matter" ("Vieţile irlandezilor contează") şi steaguri irlandeze au fost purtate de sute de manifestanţi în timpul unor ciocniri care au izbucnit într-un cartier în care locuiesc în special imigranţi, potrivit Agerpres.


Poliţia irlandeză a anunţat că cinci persoane, printre care trei copii, au fost spitalizate în urma unui grav incident de ordine publică petrecut joi în centrul capitalei, Dublin, media locale relatând că a fost vorba despre un atac prin înjunghiere, notează Reuters.
Media locale au relatat că toţi cinci au fost înjunghiaţi în Parnell Square din Dublin, care se află în vecinătatea arterei principale O'Connell Street.

Potrivit cotidianului Irish Times, suspectul principal a fost reţinut şi are răni despre care se crede că sunt autoprovocate. Primele indicii sugerează că bărbatul a încercat să atace un număr de tineri şi că unii trecători au intervenit.

Motivul atacului, care s-a petrecut în apropierea unei şcoli, nu a fost încă stabilit, a scris Irish Times.