Finlanda: centre speciale pentru găzduirea migranţilor care vin din Rusia

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 25-11-2023 03:20

Finlanda a comunicat că va deschide centre speciale de înregistrare, care să găzduiască eventualii azilanţi care traversează graniţa din Rusia, informează Rador Radio România.

Autorităţile finlandeze au afirmat că sute de persoane au ajuns în ultima săptămână. Aceasta nu este o rută obişnuită. Migranţii care vin în Europa din Africa sau Orientul Mijlociu nu călătoresc de obicei prin Rusia. Aşadar, atunci când sute de migranţi au început să ajungă la graniţa finlandeză şi să treacă din Rusia în Estonia, ambele ţări au acuzat Moscova că trimite oamenii acolo în mod intenţionat.

În prezent, Finlanda şi-a închis toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia, cu excepţia unuia, şi avertizează că este posibil ca şi acesta să trebuiască să fie închis. Persoanele care mai ajung în ţară vor fi găzduite de acum înainte într-un centru special. Ministrul estonian de interne a declarat că aceste intrări reprezintă o formă hibridă de atac, Rusia urmărind să submineze securitatea ambelor ţări.