Luminiţa Odobescu, la deschiderea seminarului privind UE şi politica de extindere

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 27-11-2023 14:11


Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a participat luni, la deschiderea seminarului privind Uniunea Europeană şi politica de extindere, cu titlul Necessary And (Im)Possible: What The Eu Really Thinks About Enlargement, eveniment organizat de think-tank-urile European Council for Foreign Relations şi GlobalFocus Center, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe. În cadrul evenimentului, ministrul a reiterat sprijinul pentru adoptarea, până la finalul acestui an, a deciziilor necesare deschiderii negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, potrivit news.ro.

Ministerul de Externe afirmă că în intervenţia sa, ministrul afacerilor externe a prezentat poziţia României, de susţinere a procesului de extindere a Uniunii Europene, cu precădere în contextul actual marcat de crize suprapuse atât în plan regional cât şi internaţional.

”În context, a evidenţiat faptul că procesul de extindere reprezintă o investiţie geostrategică pentru menţinerea şi dezvoltarea păcii, stabilităţii şi prosperităţii în Europa valorilor democratice comune. Şeful diplomaţiei române a subliniat, totodată, poziţia României favorabilă continuării accelerate a procesului de extindere a UE, bazat pe meritele proprii ale candidaţilor, în paralel cu procesul instituţional intern necesar pentru a pregăti Uniunea să primească noi membri”, precizează MAE.

Ministrul Luminiţa Odobescu a reiterat sprijinul pentru adoptarea, până la finalul acestui an, a deciziilor necesare deschiderii negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, în conformitate cu realizările remarcabile ale celor doi candidaţi recunoscute de către Comisia Europeană prin evaluările pozitive publicate la 8 noiembrie 2023.

”Totodată, şeful diplomaţiei române a reiterat sprijinul pentru avansarea parcursului european al Balcanilor de Vest, în conformitate cu metodologia extinderii, precum şi necesitatea ca opţiunea pro-europeană strategică a partenerilor din Balcanii de Vest să fie asumată de aceştia în baza promovării şi aplicării valorilor europene, cu precădere în contextul ameninţărilor asimetrice la adresa regiunii, ca efect al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, se menţionează în comunicat.