Două camioane cu donații respinse la graniță din cauza conținutului - 28,5 tone de deșeuri

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 27-11-2023 16:17

Două TIR-uri cu donații provenite din Suedia și Italia nu au fost lăsate să intre în țară pe la Vama Borș II, județul Bihor, după ce autoritățile române au constatat că acestea conțineau 28,5 tone de deșeuri.

Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au verificat luni, în punctul de trecere al frontierei Borș II, două TIR-uri cu donații, care cuprindeau, potrivit documentelor, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și materiale textile, potrivit mediafax.

Acestea proveneau din Italia și Suedia și aveau ca destinație localitatea Botești, județul Neamț, respectiv Cluj-Napoca.

Reprezentanţii ANPC au stabilit că încărcătura nu este conformă, iar comisarii Gărzii de Mediu au interzis intrarea pe teritoriul României a celor două TIR-uri, ce însumate transportau peste 28,5 tone de „deşeuri umanitare”.