Peste 30.000 de vizitatori, în primul weekend, la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 27-11-2023 19:19

Peste 30.000 de vizitatori au fost înregistrați în primul weekend de după deschiderea oficială a Târgului de Crăciun din Cluj-Napoca.

Târgul „Planeta Crăciun” din Piața Unirii din Cluj-Napoca a fost vizitat de peste 30.000 de oameni. Aceștia au luat parte la ceremonia oficială de deschidere, la aprinderea luminițelor de Crăciun și la concertele susținute de Carla's Dreams, EMAA, Speak Floyd, Prințesa Karla & Prietenii ei și Corul de Copii al Operei Maghiare, potrivit mediafax.

Până pe data de 31 decembrie organizatorii îi așteaptă pe cei care vor trece pragul târgului cu peste 75 de căsuțe iluminate și decorate unde vor avea loc activități dedicate copiilor, tinerilor și familiilor și unde vor fi vândute produse de sezon ale producătorilor locali și internaționali, până la cadouri, decorațiuni și produse de meșteșugărit.

Târgul de Crăciun este deschis în fiecare zi, de luni până joi de la 10.00 la 22.00, iar în weekend programul târgului se va prelungi de la 10.00 până la ora 23.00.

Cu ocazia organizării Târgului de Crăciun de către echipa Untold Universe, în Piața Unirii a fost amplasată și o scenă unde vor avea loc concerte și spectacole în fiecare zi de la ora 18.00.

Organizatorii anunță că pe platoul de la Sala Sporturilor ,,Horia Demian'' vor inaugura un Târg de Iarnă, care se va deschide din 1 decembrie 2023