Seria morților suspecte continuă în Rusia - Un mare bancher a murit la doar 42 de ani

Autor: George Traicu
Publicat: 27-11-2023 20:52

Vicepreşedintele Sberbank, cea mai mare bancă de stat din Rusia, a încetat brusc din viaţă luni, informaţiile oficiale sugerând că Nikolai Vasev, care avea 42 de ani, a murit în urma unui atac de cord, relatează dpa, potrivit Agerpres.


Vasev a fost în ultimii ani responsabil pentru clienţii privaţi şi sectorul imobiliar, iar în decembrie 2022 a fost numit vicepreşedinte, la aproape un an de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Sberbank a anunţat decesul acestuia într-un comunicat de presă.

UE a impus şi Sberbank sancţiuni stricte în vara lui 2022, ca răspuns la invazie. Sub presiunea sancţiunilor occidentale băncile ruse au raportat scăderi ale profiturilor de peste 90%, în 2022, în primul an de război.

Mai mulţi politicieni ruşi, precum şi lideri în sectorul industrial şi al finanţelor, au murit în urma unor presupuse atacuri de cord ori sinucideri, de la debutul războiului. Între aceştia s-au numărat fostul director adjunct al Gazprombank, care s-ar fi sinucis împreună cu membri ai familiei în apartamentul lor din Moscova la circa două luni de la începutul invaziei. Vecinii săi şi-au exprimat îndoiala faţă de versiunea oficială a acestor decese.