Franța declară război tutunului. Cât vor scoate din buzunar fumătorii pentru un pachet de țigări - suma este amețitoare

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 29-11-2023 06:11
Actualizat: 29-11-2023 07:40

Preţul unui pachet de ţigarete urmează să se scumpească în Franţa, în 2025 la 12 euro, iar în 2026 la 13 euro, anunţă marţi ministrul francez al Sănătăţii Aurélien Rousseau, care a prezentat un plan împotriva tabagismului, relatează AFP, scrie news.ro.

Creşterea preţului tutunului ”este cea mai eficientă măsură împotriva (consumului de) tutun potrivit OMS şi tuturor studiilor independente pe această temă”, anunţă într-o conferinţă de presă ministrul francez.

Interzicerea fumatului în 2006 în anumite locuri s-a extins la plaje, parcuri publice şi în zona anumitor locuri publice, şi anume instituţii şcolare, adaufă el.

”Fără fumat va fi, de-acum, norma”, anunţă ministrul în prezentarea Programului naţional francez de luptă împotriva consumului de tutun.

”Spaţiile fără fumat - peste 7.200 în peste 73 de departamente - sunt înainte de toate rezultatul unei mişcări impulsionate local de către comunităţi. Noi răsturnăm azi responsabilitatea şi stabilim acest principiu care devine regulă”, anunţă el.