Proiectul tancului viitorului MGCS franco-german urmează să fie prezentat în ianuarie, anunţă Pistorius

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 29-11-2023 10:58


Ministrul german al Apărării Boris Pistorius este încrezător în faptul că urmează să prezinte în ianuarie proiectul tancului viitorului (MGCS) franco-german - care urmează să înlocuiască începând din din 2035 tancurile franceze de tip Leclerc şi germane de tip Leopard 2- , apreciind că rivalităţile între industriaşi aproape au dispărut, relatează AFP, potrivit news.ro.

În privinţa proiectului tancului viitorului, ”noi (francezii şi germanii) am avansat. Până la sfârşitul anului, probabil că vom stabili cine ce va face. Acesta a fost mult timp un subiect de dispută”, a anunţat marţi ministrul german.

”Vom reuşi şi, să sperăm, vom prezenta proiectul în ianuarie”, a anunţat Boris Pistoriu într-o conferinţă de presă la Berlin, conacrată politicii externe, organizată de către Fundaţia germană Körber Stiftung.

Boris Pistorius şi omologul său francez Sébastien Lecornu îşi exprimau în septembrie, într-o întâlnire la Évreux, la vest de Paris, dorinţa ca până la sfârşitul anului să se definească pilonii blocurilor tehnologice de dezvoltat şi responsabilităţile fiecăui stat.

MGCS - acronimul englez al Sistemului de Luptă Terestră Principal - vizează înlocuirea, începând din 2035, a tancurilor franceze de tip Leclerc şi germane de tip Leopard 2.

Proiectul - condus de către germanoi - prevede o repartizare a sarcinilor de muncă în proporţie de 50/50 între industriaşi francezi şi germani.

MGCS este mai mult decât un tanc tradiţional, el este un ”sistem de sisteme”, un tanc propriu zis însoţit de alte vehicule, locuite sau nu.

El va presupune numeroase ”rupturi” tehnologice, potrivit lui Sébastien Lecornu, care evoca recurgerea la inteligenţa artificială (IA), la drone în vederea apărării tancului sau la încorporarea unor arme cu efect dirijat sau electromagnetic sau a unor sisteme de război electromic.