Trei bărbați din Galați aduși la poliție, un altul căutat, în urma unei bătăi la casa de amanet

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 29-11-2023 17:20

Trei bărbați au fost duși la sediul poliției din Galați, miercuri, după o bătaie începută într-o casă de amanet. Alt bărbat implicat este căutat, transmite Poliția Galați.

Polițiștii gălățeni au fost informați miercuri despre faptul că pe bulevardul Siderurgiștilor, din Galați, în fața unei case de amanet, are loc o agresiune între 4 bărbați, potrivit mediafax.

Din verificările polițiștilor, s-a stabilit faptul ar fi avut loc un conflict spontan între doi tineri, cu vârstele de 21, respectiv 20 de ani, ambii din Galați, în timp ce se aflau în incinta casei de amanet.

În timpul conflictului cei doi ar fi început să-și adreseze cuvinte și expresii vulgare și apoi să se agreseze fizic.

Conflictul dintre aceștia a continuat în stradă, iar tânărul, de 21 de ani, ar fi folosit și un cuțit pe care l-ar fi avut asupra sa, fără însă a-l răni pe celălalt tânăr.

Alți doi tineri, cu vârstele de 18, respectiv 24 de ani, tot din Galați care îl însoțeau pe cel de 21 de ani, au sărit în apărarea acestuia.

Polițiștii i-au identificat pe toți cei implicați în acest conflict, iar trei dintre aceștia, care au fost depistați în zona unde a avut loc conflictul au fost conduși la sediul secției de poliție, în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale care se impun.

Față de tânărul, de 24 de ani, se desfășoară activități pentru localizarea sa, întrucât nu a fost găsit în locul respectiv.

În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar cercetările vor fi continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment, precum și pentru stabilirea participației fiecărei persoane în parte.