Armistițiul Hamas - Israel sare în aer: Atac armat cu mai mulți morți într-o colonie evreiască din Ierusalim

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 30-11-2023 09:51

Un atac cu armă de foc a avut loc joi în zona coloniei evreieşti Ramot, la Ierusalim, în timp ce armistiţiul dintre Israel şi Hamas era prelungit a şaptea zi la rând, anunţă salvatori israelieni, iar doi presupuşi atacatori au fost ”neutralizaţi”, a anunţat poliţia, relatează AFP, scrie News.ro.

Potrivit unui prim bilanţ, trei persoane au fost ucise, iar alte şapte rănite, între care mai multe grav.

Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, anunţă că a primit o alertă, la ora locală 7.38 (şi ora României), cu privire la un atac cu armă de foc ”în apropierea unei staţii de autobuz” în zona Ramot.

Autorităţile ”sunt pe cale să îngrijească răniţii”, unii ”grav” răniţi.