Un rabin, Elimelech Wasserman, în vârstă de 73 de ani, ucis în atacul armat de la Ierusalim

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 30-11-2023 12:58


Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte şase au fost rănite joi, într-un atac armat, la Ierusalim, potrivit autorităţilor, iar între morţi se află un judecător rabinic, Elimelech Wasserman, în vârstă de 73 de ani, scrie Haaretz, potrivit news.ro.

Doi atacatori palestinieni au deschis focul, de la mică distanţă, asupra unei staţii de autobuz şi au ucis trei persoane.

”Teroriştii sunt din Ierusalimul de Est. Erau înarmaţi cu (o puşcă de asalt de tip) M-16 şi un pistol. Au venit cu o maşină şi au tras în civili”, a anunţat joi şeful Poliţiei din Ierusalim, Doron Turgeman, relatează CNN.

Atacatorii au fost uciţi de doi militari şi un civil israelian, a precizat el.

Una dintre victime a fost delcrată moartă la faţa locului de către Magen David Adom (Mada), echivalentul israelian al Crucii Roşii, iar celelalte două fost declarate moarte la Spitalul Shaare Zedek.

Atacatorii au deschis focul asupra unor civili într-o staţie de autobuz joi, către ora locală 7.40 (şi ora României),  anunţat poliţia israeliană.

Locul atacului a fost izolat şi se efectuau cercetări în vederea ”excluderii altor eventuali suspecţi”, a anunţat poliţia.