Copil de 10 ani, cu degete amputate și răni la ochi după ce i-a explodat o petardă în mână

Autor: Alice Draghici
Publicat: 05-12-2023 06:47
Actualizat: 05-12-2023 10:10

Un copil de 10 ani din judeţul Prahova a fost rănit, după explozia unei petarde, iar poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală.

”La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii Secţiei Rurale de Poliţie Ciorani au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că o persoană ar fi fost rănită în urma exploziei unei petarde, în comuna Fulga.

În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un copil de 10 de ani, care prezenta leziuni la două dintre degetele mâinii stângi”, a transmis, luni, IPJ Prahova.

Copilul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

”La faţa locului au fost găsite şi ridicate fragmente de articole pirotehnice, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili provenienţa articolelor pirotehnice şi legalitatea comercializării şi deţinerii acestora”, au mai precizat poliţiştii.

Potrivit www.observatorulph.ro, copilului i-au fost amputate două degete şi a suferit arsuri la nivelul feţei, fiindu-i afectaţi şi ochii.

Copilul a fost transferat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.