Bilanțul victimelor alunecărilor de teren din Tanzania a crescut la 57 de morți

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 04-12-2023 18:26

Cel puțin 57 de persoane au murit în urma alunecărilor de teren și a inundațiilor declanșate de ploile abundente din nordul Tanzaniei. Multe persoane ar putea fi încă blocate sub dărâmături.

Ploile torențiale de la sfârșitul săptămânii au măturat vehicule și au dărâmat clădiri în orașul Katesh, situat pe un deal la aproximativ 300 de kilometri de capitala Dodoma, potrivit mediafax.

"Până în prezent, am pierdut 57 de suflete în acest dezastru, în timp ce 85 primesc încă tratament", a declarat președintele Samia Suluhu Hassan, care și-a întrerupt vizita la Dubai pentru discuțiile privind clima COP28, relatează AFP.

Bilanțul de duminică indica 47 de morți. Operațiunile de căutare și salvare erau în curs de desfășurare, în condițiile în care mai multe persoane ar putea fi încă blocate sub dărâmături sau îngropate în noroiul gros.

Imaginile difuzate la televiziune arătau resturi de case, inclusiv mobilier, împrăștiate pe străzi, cu drumuri blocate, linii electrice și rețele de comunicații întrerupte. Cel puțin 100 de case au fost „înghițite” de noroi, iar un sat cu 28 de familii a fost distrus.

Tanzania și vecinii săi din Africa de Est, Kenya, Somalia și Etiopia, se luptă cu inundații devastatoare cauzate de ploile torențiale legate de El Nino. Inundațiile agravează criza umanitară din regiune, chiar în momentul în care aceasta iese din cea mai gravă secetă din ultimele patru decenii, care a lăsat milioane de oameni flămânzi.

Între octombrie 1997 și ianuarie 1998, inundațiile masive agravate de ploile abundente El Nino au provocat peste 6.000 de morți în cinci țări din regiune.